marți, 29 iulie 2014

Litere de mana

Urmaresc cum, de cateva saptamani, apar in desenele papadiei incet, dar sigur, elemente care duc cu gandul la scrisul de mana.

Nu am vrut sa grabesc lucrurile, asa ca nu am facut decat sa observ aceasta noua preocupare a ei, asteptand momentul potrivit pentru a-i face cunostinta cu literele noastre de mana din alfabetul mobil. 
Dia cunoaste deja literele de tipar si am scris aici cum a invatat sa citeasca. Desi inca vorbeste destul de greu, are o atractie deosebita pentru litere, povesti, expresii, limbi straine.

Pana acum folosisem doar literele de tipar din alfabetul mobil, pe cele de mana lasandu-le doar la vedere. Nu ma gandisem ca ea le observa chiar si asa. M-a surprins cand, privind un desen de-al ei, am observat cum incercase sa-si scrie numele cu litere de mana.
A fost momentul in care am realizat ca este pregatita pentru a invata literele de mana. Nu a incetat sa ma surprinda nici de data aceasta. Le cunoastea deja pe toate! Probabil ca le vazuse de atatea ori... sau, poate, ii pareau prea apropiate ca aspect de cele de tipar... nu pot spune exact care a fost motivul pentru care deja le stia. Fiind intr-o perioada sensibila, ma asteptam sa le invete mai repede, dar nu am banuit ca deja le recunoaste pe toate.
Mai ramanea doar sa ii arat cum se scrie fiecare litera in parte, apoi cum se unesc in cuvinte... cum literele mari de mana se pot pune doar la inceputul cuvintelor... imi parea un demers atat de complicat! Sunt invatator de 10 ani, dar inca nu am cunoscut o metoda mai simpla, mai naturala, ma apropiata de sufletul si mintea copiilor decat cea a Mariei Montessori! Nu mi-am propus un anume demers, nu mi-am planificat ce si cand sa invatam... pur si simplu am facut rost de o tavita cu gris (se pot folosi nisipul, faina s.a.), o foaie alba laminata (alba pe o parte si liniata pe cealalta), o carioca, o vata uda si... literele de mana pe care eu le-am facut de-a lungul timpului din argila colorata (am preferat sa pastrez culorile literelor de tipar: albastru pentru consoane si rosu pentru vocale). Totul a venit de la sine... a fost o joaca atat de frumoasa! Dupa metoda Montessori ii aratam literele, urmaream conturul lor cu degetul, facea acelasi contur in gris cu degetul, apoi cu instrumentul de scris si scria cu o carioca pe foaia laminata pe care o stergea cu vata ori de cate ori simtea ca isi doreste asta. Uneori, nu mereu, si-a dorit sa scrie aceleasi litere si cuvinte si pe partea liniata a foii. A fost incantata sa invete literele de mana dar de-a dreptul fascinata cand a invatat sa le lege unele de celelalte pentru a forma cuvinte. Scria, stergea, scria iar...
Au fost cateva abateri de la metoda Montessori. In primul rand nu am gasit in magazine o tavita din lemn care sa intruneasca toate conditiile cerute si am fost tare necajita din acest motiv. Apoi, desi se recomanda sa se faca acel contur al literelor (cand se urmareste forma literelor) cu toate cele trei degete care se folosesc la scris, Dia a vrut sa-l faca doar cu degetul aratator si nu am insistat pe acest aspect, tinand cont ca ea deja scrie de mult timp tinand corect instrumentele de scris in mana.






De acum astept sa dea semne ca ar vrea sa scrie pe liniatura (doar intre linii orizontale) desi refuza orice activitate care o pune sa se incadreze intr-un anumit spatiu (inclusiv coloratul). Cand era la gradinita imi spunea ca doamna ii cere mereu sa nu mai depaseasca... era trista cand imi spunea asta. A prins o oarecare teama ca nu va reusi. Dar toate lucrurile la timpul lor. Astept sa-si faca, intr-o zi, curaj. Atunci, increderea in fortele proprii va creste stiind ca ea singura a decis sa faca acest pas si ca a reusit.

4 ani si 9 luni


joi, 24 iulie 2014

De Ziua Aviatiei Romane

De Ziua Aviatiei Romane am fost la mitingul aviatic "Aeromania" la Aeroportul International Tuzla. Ne-am petrecut acolo o zi intreaga. Am avut parte de o multime de surprize placute dar si de accidente. Dar totul e bine cand se termina cu bine. Cu siguranta vom reveni in fiecare an!





Saptamana aceasta ne-am jucat cu diverse materiale pentru a testa forta aerului.


 


...si un mic experiment pentru a testa forta aerului:



sâmbătă, 19 iulie 2014

Joaca de-a Timpul

Prima intalnire cu ceasul a avut loc aici, cu putin timp in urma, in luna martie. Pentru ca nu mai parea sa-i dea importanta prea mare ceasului facut de noi si pentru ca nici nu l-a mai luat de pe raft un timp, m-am gandit ca perioada sensibila a trecut pentru un timp mai indelungat. Intr-o zi, insa, am surprins-o uitandu-se lung la ceas. M-a intrebat incruntata cat este ora. Pentru ca stia sa citeasca doar orele fixe, jumatatile si sferturile, nu intelegea de ce-i spuneam ca este ora 9 daca linia mica statea in dreptul lui 10 (era ora 9.50). In prima faza a refuzat alte activitati cu ceasul facandu-ma sa cred ca, desi isi doreste sa stie ceasul, o intimideaza ori poate am insistat eu prea mult. Asa ca am schimbat putin strategia, concentrandu-ne numai asupra ceasului in aceste 3 saptamani, facand pasi foarte mici, lasand-o sa se joace cu acele cartonase cu jumatati si sferturi incontinuu. Am simtit cum, treptat, incordarea ei s-a schimbat cu incantarea pe masura ce lucram zi de zi si introduceam foarte putin din ceea ce era nou. 
Pentru ca in luna mai a invatat sa numere din 5 in 5 in momentul in care a fost pregatita si si-a dorit asta, nu a uitat, dimpotriva. Zile intregi nu a facut decat sa aranjeze iar si iar minutele din 5 in 5. A fost o lupta a ei, una placuta, de a retine minutele fara a le mai calcula, dar a fost si o lupta a mea cu mine insami sa nu o grabesc, sa nu-i dau prea mult intr-o zi.
Aranja liniile ceasului din lemn precum erau desenate cele de pe cartonase, apoi spunea cat este ora. I se parea mai simplu asa, decat sa-l citeasca direct.



Treptat, aproape fara sa-si dea seama ca ceva ii lipseste de pe masa, a renuntat la ceasul din lemn. Deja stia sa spuna cate minute indica linia mare fara sa mai calculaze sau sa caute ceasul ajutator.

Intr-o zi, pe cand cautam cadou pentru o onomastica, am gasit jocul acesta in magazin:


Noua ne place foarte mult, desi contine mai multe informatii decat ne doream sa avem la inceput. Imi place cel mai mult ca piesele pot fi imbinate numai daca le potrivesti corect (ora indicata de ceas cu ora scrisa pe celelalte doua piese). Ce nu-mi place este ca imbinarea lor poate fi intuita si dupa culori, ceea ce-i poate distrage atentia copilului de la ora pe care o reprezinta. Nu a fost cazul nostru. Ori Dia nu si-a dat seama, ori isi dorea sa urmeze algoritmul care-i conferea siguranta: citea intai ora de pe ceas urmarind liniile, cauta apoi ora scrisa pe cartonas.

De ce continea mai multe informatii decat ne doream la inceput? Dia nu invatase inca orele 13-24 si nu a reusit sa faca tot puzzle-ul in prima zi. Chiar s-a suparat si arata ca este dezamagita ca l-am luat. In ziua urmatoare i-am lasat doar cartonasele cu ore de la 1 la 12. Parea jocul incomplet dar macar a putut sa-l rezolve fara sa se mai supere ca nu-i iese.

Dupa cateva zile i-am aratat cum sa aranjeze orele 13-24 pe ceasul creat de noi. Cu ajutorul ceasului a reusit sa construiasca intreg puzzle-ul singura. I-a luat destul de mult timp si nu a mai parut apoi interesata de el. Am constatat ca atunci cand ceva i se pare greu are tendinta sa-l lase pentru un timp la o parte dar intotdeauna, dupa un timp, revine asupra lui.


Am simtit ca este timpul sa introduc clepsidrele, un set minunat cumparat de pe http://www.omfal.ro/ , site de unde ne achizitionam multe din materialele folosite la activitati. Clepsidrele au culori diferite in functie de timpul necesar pentru scurgerea nisipului, sunt usoare si atragatoare. Dia le vazuse de mult timp la noi in casa dar nu stia la ce folosesc. Ii vorbisem eu despre ele dar abia acum a inteles cu adevarat ce reprezinta. I-a placut tare mult sa se joace cu ele si cu ceasul analogic.


S-a jucat cu fiecare clepsidra in parte. Citea durata in care urma sa se scurga nisipul si, cu ajutorul ceasului, cronometra. Cu aceasta ocazie a aflat la ce foloseste secundarul. Chiar am numarat cele 60 de secunde, apoi cate 30 pentru a verifica exactitatea clepsidrei de 30 de secunde.


Mereu striga, batea din palme, se ingrijora ca ar putea sa nu se termine la timp, a privit minute in sir cum se scurgea nisipul.


In timp ce nisipul clepsidrei de 10 minute se scurgea, i-am aratat cartea Domnisoara Poimaine si joaca de-a Timpul de Adina Rosetti si Cristiana Radu si am privit cateva imagini pentru a incerca sa ghicim aventurile din paginile cartii. Dupa cum ma asteptam, dupa ce am pus clepsidrele la loc m-a rugat sa-i citesc intreaga carte. I-a placut asa de mult! Cum de la o vreme e atrasa foarte tare de bebelusi, cel mai mult i-au placut aventurile domnisoarei Poimaine.








Dar nimic nu a uimit-o mai mult ca paginile in care-si regasea numele scris si unde, mai ales unde domnul Azi i-a adus doamnei Ieri intamplari despre Diana: ziua in care Diana a avut serbare la gradinita, ziua in care Diana a fost la bunici si s-a jucat in curte, ziua in care Diana a cazut in parc, si-a julit genunchiul si a plans.



De unde stia domnul Azi toate acestea? Si mai ales cum sa pui asa amintiri in borcane? Se intampla doar in povesti, mami! Dar domnul Azi chiar ma cunoaste? De ce a scris Diana? Poate e vorba de o alta Diana? Dar de unde stie ca am cazut si ca am stat la buni in curte?


Am lasat-o sa se gandeasca ea si sa-si dea singura raspunsuri in prima zi. La o a doua citire a cartii am incercat sa-i explic ca autoarele cartii au scris despre niste intamplari prin care trec aproape toti copiii... aproape toti au serbari la gradinita, bunici care stau la curte si cad in parcuri. I-am explicat ca i-am scris eu numele in carte... si totusi... ce coincidenta! :)

4 ani si 9 luni

marți, 1 iulie 2014

Printre ierburi si lumina


In sfarsit au venit si zilele calduroase, minunate pentru organizarea activitatilor in aer liber. Si cum avem norocul ca buni sa locuiasca la curte, am decis sa studiem putin plantele care se pot gasi in aceasta perioada.

Am inceput aceasta tema cu o lectie Montessori care, in trecut, i-a placut foarte mult: pamant-apa-aer. Am facut aceasta alegere pentru ca isi dorea de cateva zile sa se joace in noroi, inspirata fiind, probabil, de zilele ploioase care nu ne-au dat pace toata luna iunie.





I-am asezat pe masuta 3 sticlute: una umpluta cu pamant, alta cu apa, iar a treia aparent goala (dar plina cu aer). Dupa ce am jucat diverse jocuri de recunoastere si identificare a celor trei elemente, a inceput imediat sa le combine astfel incat sa obtina un noroi perfect pentru plantarea semintelor de... fasole. In orice caz, desi scurta, activitatea a fost extrem de distractiva.





















Am avut norocul sa gasim chiar in aceasta perioada un atelier eco la Start Studiu si Divertisment, un loc in care Dia sa planteze o floricica alaturi de alti copii, intr-un mediu placut si relaxant. A fost o zi frumoasa iar floricica plantata este inca bine ingrijita si zilnic udata. A fost putin dezamagita ca, fiind destul de fragila, floricica cea mare s-a rupt. Acum asteapta bobocelul cel mic sa se deschida si ii vorbeste in fiecare zi.





Acasa am citit fragmente dintr-o carte minunata pe care o avem de mai mult timp si pe care am mai folosit-o si la alte activitati: "Printre ierburi si lumina" de Iulia Iordan. Imi plac foarte mult ilustratiile cartii dar si modul in care sunt prezentate informatiile legate de plantele prezentate in aceasta carte. In plus, la sfarsitul fiecarei prezentari, exista cate o pagina sau doua in care sunt descrise diverse jocuri in care pot fi antrenati cei mici.






Pentru ca jocurile sa fie mai antrenante, am ales sa invitam cativa prieteni alaturi de noi, chiar dupa noaptea magica de Sanziene. Am citit, nu intamplator, despre busuioc, l-am pipait, am jucat jocuri pentru a recunoaste planta dupa miros, am invatat numaratori, retete de preparare a bauturii energizante din busuioc, am jucat jocul "La piata" descris in carte. A fost o seara minunata! Copiii au plecat acasa avand cate o plantuta cu radacina, dar si una uscata. M-am bucurat foarte mult cand am primit poze, dupa cateva zile, in care cei mici imi aratau cata grija au ei de busuiocul primit.








4 ani si 8 luni