Am crezut mult timp ca perioada acestui blog a trecut pentru ca papadia mea a crescut, s-a transformat intr-o domnisoara capabila sa-si gestioneze singura timpul, sa-si insemneze propriile amintiri si sa-si conduca propriile activitati.
Am revenit pentru ca am realizat ca acest blog este si despre mine. Cineva m-a intrebat acum 2 ani cine sunt eu si de atunci incerc sa dau un raspuns sincer, cuprinzator, complet. Inca nu am reusit dar simt cum ma apropii de adevar cu fiecare zi care trece.
AZI am ales sa fiu EU, fiinta pasionala care iubeste viata, libertatea, autenticitatea. "Cine isi descopera pasiunea aproape ca si-a descoperit identitatea" scria Matei Visniec, un mare scriitor si om al zilelor noastre. Pasiunea mea este pentru si despre ei, copiii fara clopotel.
Voi incepe prin a da liber unei postari care a ramas neterminata de ultima oara cand am vizitat acest blog, una dintre ultimele in care protagonist principal a fost papadia mea. Ea a deschis drumul cu multi ani in urma, fara sa-mi propun ceva anume sau sa stiu unde va duce de fapt. Adevarul e ca noi, adultii, crestem mai mult decat copiii si niciodata nu suntem pregatiti pentru ce aduc ei in viata noastra.
Coincidenta sau nu, aceasta postare neterminata este tot despre o pasiune, pasiunea lui George Enescu.
Au fost primele notiuni despre portativ, note si durate muzicale. Am tiparit notele muzicale si le-am laminat, apoi fetele le-au lipit pentru a evidentia duratele muzicale. I-am prezentat si orga dar mai departe de gama si arpegiu nu a fost interesata sa invete. Desi pasiunea ei este dansul, instrumentele muzicale nu au prezentat niciun interes.
Pentru ca am vorbit si despre relatia dintre compozitor si regina Elisabeta am fost si in Sinaia si am vizitat Casa Memoriala "George Enescu" si Castelul Peles.
Pasiunile papadiei mele sunt evidente: teatrul, dansul, limbile straine si, in ultimii doi ani, istoria, in special informatiile despre vietile regilor si reginelor.
2017 (postat 2020)