Ratusca cea urata

Ratusca cea urata este una dintre povestile care mi-au placut foarte mult in copilarie, ca majoritatea povestilor lui Hans Christian Andersen. Cand am cumparat aceasta carte, Dia era mai mica, dar m-au fermecat ilustratiile.

Nici dupa ce a crescut, Dia nu mi-a cerut sa i-o citesc. Se uita pe poze dar gasea mereu alte carti de citit. Cauta, de obicei, carti cu printese, sirene, flori, palate...are tendinta sa ocoleasca povestile cu animale. Intr-o seara, inainte de culcare, i-am aratat-o. A acceptat sa o citim dar nu era foarte incantata. Pe masura ce-i citeam, observam cat de fascinata devenea. Abia acum intelegea cartea cu adevarat. Prima observatie a ei despre aceasta poveste a fost: "Ce gratioasa este lebada acum!"   

                                                                                         

Fragmentul ei preferat a fost, dupa cum ma asteptam, cel final, cand lebada era admirata de toti cei care o zareau.

De la 2 ani, Dia rezolva cu drag diverse puzzle-uri cu putine piese. In jurul varstei de 4 ani s-a produs o schimbare brusca a intereselor ei. A inceput sa respinga astfel de jocuri in favoarea altora. De atunci, nu a mai cerut niciun fel de puzzle si nici eu nu i-am mai propus. Avea cu totul alte preocupari. De data aceasta a regasit placerea de a monta o imagine deosebita... poate si pentru mesajul pe care i l-a transmis. Ratusca cea urata pleaca intr-o calatorie la capatul careia va afla ca este, de fapt, lebada cea frumoasa.

Pentru ca nu am gasit nicaieri fise de lucru potrivite pentru Dia, am gandit eu cateva, lasand-o pe ea sa aleaga dintre ele. I-am propus fise care sa ii dea ei posibilitatea sa-si exprime gandurile, ideile, sentimentele fata de personaje si intamplari. In felul acesta am aflat cat de mult i-a placut sfarsitul povestii cand "ratusca" a aflat ca este o lebada, ca ea considera ca puii lebedelor, daca seamana toti cu ratusca cea urata, sunt curajosi si rezistenti, si ca frumusetea lebedei este reprezentata de albul imaculat al penelor sale. Pentru Dia, albul reprezinta eleganta si frumusetea.

Portofoliul obtinut este nu numai o dovada a impactului puternic pe care l-a avut aceasta lectura asupra ei, dar si a atractiei puternice pe care o simte fata de povesti, de teatru, de lecturi, in general.
Desi a vorbit destul de tarziu si inca pronunta destul de greu multe cuvinte, are o receptivitate care inca ma uimeste. Are un simt al limbii care o ajuta sa retina expresii deosebite, sa le inteleaga sensul foarte usor, sa retina foarte usor cuvinte din alte limbi. Poate povesti cu o foarte mare usurinta respectand ordinea intamplarilor, amintind in amanunt toate detaliile, poate citi cu usurinta cuvinte pe care nici nu le poate pronunta daca nu le vede scrise. A invatat sa scrie cu litere de mana cu o asa rapiditate, incat nici n-am avut timp sa termin literele din argila pe care le pregateam si, care, la un moment dat, nu au mai avut niciun rost. 

 Asa cum nu-i place sa se incadreze in spatiu cand coloreaza si prefera desenul liber pe coli albe, tot asa prefera sa scrie cu litere de mana pe coli albe, nu liniate.

Una dintre fise fusese lasata la urma, "pentru o alta zi", pentru ca nu-si dorea sa scrie o scrisoare... de fapt, nu prea intelegea ce este o scrisoare. Ii propusesem sa-si imagineze ca este lebada cea frumoasa si ca ii scrie o scrisoare mamei ei, ratusca. Asa ca, "intr-o alta zi", s-a uitat la foaie si mi-a spus: "Vreau sa scriu cum vreau eu. Sa nu te uiti..." I-am explicat rapid cum e cu formula de inceput... apoi m-a trimis departe. Cand a venit la mine, mi-a adus scrisoarea de alaturi.


Am incercat si alte activitati carora nu le-a dat prea mare importanta: rase de lebede in atlas si pe internet, o asemanare cu Odette din Lacul lebedelor, pe care se pare ca a uitat-o, auditia Lacul lebedelor compusa de Ceaikovski.

Desenul animat a incantat-o, desigur. Carui copil nu-i plac imaginile in miscare?

                     

O alta activitate placuta a fost vizita pe care am facut-o lebedelor, avand norocul sa intalnim si o lebaduta care semana cu ratusca cea urata... mai mica decat celelalte si gri. Printre acele lebede erau si cateva ratuste si multi, multi pescarusi.

                                      

Dia mi-a spus ca este o petrecere data de prietenii lebedei care serbeaza faptul ca nu mai este considerata "ratusca cea urata, ci o lebada frumoasa", iar ea si copiii de acolo sunt copiii din carte, cei de pe ultima pagina, care o arata cu degetul pe ea, cea mai frumoasa lebada de pe lac.  

                             

Multumim Mari ca ne-ai indrumat catre lacul lebedelor!

5 ani si 1 luna