Academia printeselor

 

 De cateva zile, ma tot gandesc la intrebarea pe care mi-a pus-o Dia, duminica trecuta: "De unde stii ca eu sunt o printesa adevarata?" M-am intrebat si eu: cum deosebesti o printesa falsa de una adevarata?...sigur, privind prin ochi de copil. Era inutil sa-i vorbesc unei fetite de 4 ani despre printesele de la Palatul Buckingham, cand ea cauta, de fapt, confirmarea "statutului sau de printesa". In lumea aceasta mare, mult prea mare pentru un copil de 4 ani, parerile sunt mereu impratite... sa ii citesti multe basme, sa-l lasi sa le traiasca pentru ca este la varsta cand se dezvolta astfel... sau dimpotriva, sa-l tii departe de intamplarile fantastice, ci cu multe povesti realiste, pentru ca nu cumva sa dezvolte o perceptie eronata a realitatii. Personal, am pornit pe un drum, drumul realitatii, acela in care ii citeam povesti doar cu personaje pozitive si  intamplari realiste pana cand, odata cu intrarea in gradinita, ea a schimbat cursul. Ea a fost cea care m-a schimbat pe mine si ma mandresc cu faptul ca a avut puterea de a-si alege singura propriul drum. Acum ii plac toate povestile, fara deosebire. Indiferent ce carte este, pentru ea e deosebita...numai pentru faptul ca este o carte. Bineinteles, primeaza cartile cu printese! Asa ca eu cred ca suntem pe drumul cel bun... drumul ales de ea!
 
Deci... printesa? Cum iti asiguri fetita ca este o printesa (cand isi doreste cu ardoare acest lucru) fara a-i induce o imagine distorsionata a realitatii? Dar o s-o iau cu inceputul.

Printesa si bobul de mazare

De unde au pornit aceste intrebari? In afara de faptul ca Dia a fost intotdeauna atrasa de tot ce este fin si elegant, a participat si la uimitorul spectacol "Printesa si bobul de mazare" prezentat de Trupa Sufletel (ce nume minunat!). Cum spuneam si in postarea trecuta, este un teatru al copiilor pentru ca, privind prin ochi de copil, te fascineaza si te implica. Uneori, adultii sunt prea critici cand vine vorba despre un astfel de teatru... probabil se asteapta ca replicile sa fie bine invatate si fixate, eventual sa poata urmari de pe un pliant.

Pe mine (si nu numai) ma atrage tocmai spontaneitatea acestui gen de teatru in care actorul isi plamadeste cuvintele in concordanta cu miscarea copiilor din jurul lui. Si cred ca pentru actori e, chiar, mult mai complicat astfel! Necesita atentie distributiva, spontaneitate, curaj, optimism, o fire deschisa, calda, blanda si multa, multa iubire. Asa am vazut eu... poate ca, ei, actorii, ar mai avea de completat. Eu n-as fi putut cu toate studiile din lume sa fac ce fac ei, ca actori, dar stiu prea bine senzatia de a fi deschizatorul unui drum. Nu e usor deloc!

Daca data trecuta, copiii au primit o bucatica din coca  din care a fost plamadita Turtita si "o turtita in forma de infinit care se numeste mucenic", azi au primit boabe de mazare, exact ca cea pe care au bagat-o sub perna printesei. La sfarsitul spectacolului, unul dintre actori manca boabe de mazare dintr-un castronel. Ce uimiti se uitau unii copii! Primeau si ei! Dia mi-a cerut acasa boabe de porumb. Am corectat-o crezand ca vrea boabe de mazare, dar a repetat ca vrea porumb "sa manance ca domnul acela." Asa ca da! Este un teatru al copiilor!

Povestea nu se termina aici, as spune ca abia incepe! Printesa adevarata cum ii spune Dia unei actrite, a adunat toate micile printese la un loc pentru o petrecere la care ele, printesele in devenire, invatau cum trebuie sa se poarte si sa se aranjeze. Pentru Dia a fost cea mai minunata petrecere la care a participat. Ea, care de foarte micuta se aranja in oglinda si vorbea de pantofi cu toc (si cine ma cunoaste stie ca nu de la mine a deprins aceste obiceiuri!) a fost asa de incantata incat radia de fericire! Plus ca avea rochita alba, de printesa, pregatita de cateva zile. Se tot uita la ea, si-o aranja, se ducea la calendar sa vada cate zile mai sunt pana duminica... si uite asa a trecut saptamana. Duminica dimineata a fost teatrul despre care am scris mai sus si ideea pe care a desprins-o ea a fost: "Printesa adevarata a spus ca noi suntem toate niste printese adevarate! Dar de unde stii ca eu sunt o printesa adevarata?" Si uite asa s-a nascut intrebarea aceasta. Ce raspuns sa-i dau fara sa simta vreodata ca daca nu se poarta frumos nu mai este o printesa? Sa-i spun ca este in masura in care se simte ea asa? Prea complicat pentru 4 ani. Si totusi am incercat sa pun in cuvinte... dar intrebarea a persistat si am sperat ca seara, la "Academia domnitelor", sa-si raspunda singura.

 

...As incepe cu inceputul cand radia de fericire in rochita ei de printesa, ciorapeii fini pe care special i-am cumparat pentru rochita, la cererea ei, bineinteles, si-n pantofiorii albi pe care ii tot admira de cateva saptamani.

... Sau as incepe cu momentul cel mai asteptat de ea, cel in care printesele se gatesc pentru petrecerea ce va urma: se dau cu oja, isi coafeaza parul, se dau cu ruj... si ce mai fac printesele, in general, (eu eram putin in afara temei)...










A cerut oja alba si, de atunci, aproape ca nici nu se mai spala pe maini de teama sa nu se sterga oja. Ii place foarte mult albul pentru ca este culoarea mireselor (i-am aratat si mirese imbracate in alte culori, dar clar nu sunt pe placul ei).

... As incepe cu un moment care pe mine m-a fermecat, momentul in care, gatite, printesele incep balul, mai exact dansul. Cu siguranta n-ar fi castigat vreun premiu pentru perfectiunea dansului, insa zambetele lor ar fi castigat detasat cel mai important premiu pentru bucurie, seninatate, optimism!

...As incepe chiar cu sfarsitul... pentru ca acasa, intinsa pe jos, inca in rochita de printesa, a oftat lung cu un zambet larg pe chip, senina, spunand "Ce zi minunata am avut!"

...As fi putut incepe cu multe alte momente extraordinare care i-au incantat sufletelul, dar m-am gandit sa las asa, neinceput, pentru ca mi-e mult prea greu sa exprim in cuvinte toata bucuria pe care am vazut-o si am trait-o acolo, intre printese, intr-un loc de vis care te indeamna sa uiti de toata graba zilelor noastre si sa iti amintesti putin de seninatatea zilelor cand aveai timp sa fii fericit.

Cu siguranta, povestea nu se incheie nici aici. Iarasi, o ia de la inceput, zi de zi de cand ne-am intalnit din nou cu Trupa Sufletel. Incerc sa-i ofer ocazia de a-si gasi mereu raspunsuri la intrebarea ei "Dar de unde stii ca eu sunt o printesa adevarata?" pentru ca mi-am dat seama ca raspunsul nu trebuie sa vina de la mine, ci din interiorul ei. Dar ea tot ma intreaba si raspunsul meu zi de zi este... tu cum te-ai simti azi ca o printesa?

...si raspunsurile n-au contenit sa apara...

...sa aiba multe rochite de printesa...motiv pentru mine sa scot deja hainele de primavara...

...si ea sa le probeze una cate una, ore intregi...

...am cumparat cartea Lectiile printesei care a aparut cu ziarul Libertatea la un pret rezonabil

...zilnic, eu am citit cate o povestioara din aceasta carte, iar Dia a trait-o!

...apoi am realizat ca macar imaginile nu sunt cu mult diferite fata de realitate...

 

Invitandu-va la nunta, va spun ca suntem cu totii printi si printese adevarate, in masura in care ne simtitm asa.
Domnisoara printesa adevarata stia.

4 ani si 5 luni