Azi am citit o carte minunata!...o carte despre prietenie, despre intrajutorare, despre puterea de a reactiona in vreme de restriste. O zi ploioasa prezinta peripetiile prin care trece Micul Arici, inca de la trezire, cand observa ca afara ploua, pana seara cand, prin curajul si sufletul lui bun, aduna in jurul sau alti patru prieteni (o cartita si o familie de soricei) aflati in pericol. Celor cinci prieteni li se alatura Vulpoiul care, in aceasta carticica, este un personaj pozitiv, unul care se distanteaza net de imaginea de vicleana atribuita vulpii in multe dintre povestile clasice pentru copii. Vulpoiul ii conduce pe cei cinci prieteni la casa Bursucului, unde acesta priveste cu ingrijorare tavanul: "Ai fi zis ca apa are destul loc afara si ca n-ar trebui sa-mi intre si mie-n casa prin acoperis, zise el repede privind cum apa cadea pe podea, picatura dupa picatura." Privirile tuturor se indreapta asupra acoperisului, de unde se observa, nu numai picaturile de apa care curg, ci si radacinile copacului sub care isi are salasul cartita. Este atat de simplu pentru cei mici sa intuiasca modul de viata al rozatoarelor acum!
Ideea minunata a ariciului pentru a salva casuta cartitei, aduce in centrul atentiei acelasi obiect care i-a ferit de ploaie in prima parte a povestii si i-a salvat de la inec in a doua. Aceasta minunata umbrela care pare sa aiba puteri magice, fara a depasi, insa, granitele realului, iese in evidenta prin coloritul sau simplu (este rosie cu buline albe), prin stralucirea care o insoteste in fiecare pagina a cartii, dar mai ales prin intrebuintarile atat de diverse la care cei mici nu s-au gandit pana acum: ea apara de ploaie, este corabioara la nevoie si poate opri chiar si apa care curge in casa prin acoperis. Minunata umbrela! Si cat de folositoare aceasta carte cand parintii alearga, la cerea copiilor, in cautarea unor umbrelute cu desene care de care mai pretentioase, mai sofisticate si mai scumpe!
Este remarcabil cum o poveste poate fi asa de frumoasa fara a avea personaje negative, fara suspansul creat de intamplarile ce par a nu mai avea cale de intoarcere. Chiar daca si in aceasta carte personajele trebuie sa depaseasca momente grele, precum cel in care vantul le poarta pe sus, situatiile lasa loc de speranta si optimism, mai ales prin comparatiile facute, dar si prin atitudinea pe care o manifesta cei sapte prieteni pe parcursul cartii: "Dar tocmai cand credeau ca vantul se pototlise, o rafala puternica ii azvarli in aer ca pe niste frunze uscate de toamna."
Ce a impresionat-o pe Dia cel mai mult...in afara de ciocolata calda pe care au baut-o prietenii langa foc? A impresionat-o ca Micul Arici nu s-a dus sa se culce in casuta lui, desi era seara. De ce Micul Arici a ramas impreuna cu ceilalti prieteni, peste noapte, in casuta Bursucului? Cred ca stia raspunsul, dar avea nevoie de confirmarea mea: Micul Arici nu mai era singur, avea prieteni buni, prieteni care s-au ajutat la nevoie, au depasit greutatile...si ea a inceput sa rada emotionata. E sensibila, e foarte sensibila!
Biletele ratacite
Raman uimita pe zi ce trece cat de mult a inceput sa-i placa sa citeasca. Ii placea si inainte, dar numai acasa. Inainte ma intreba mereu, chiar daca ar fi putut sa citeasca si ea, "Mami, ce scrie aici?". Ii raspundeam daca mai era cineva in preajma, ca sa n-o pun in situatia de a demonstra ceva. Daca eram singure, citeam inceputul si restul pe o voce mai scazuta, astfel incat mai mult sa intuiasca ce spuneam.. Azi, in librarie, citea cu voce tare titlurile cartilor pe care le lua in maini, dar cu atata pasiune pe care nu am mai vazut-o pe chipul ei, nu cand citea. Inainte se bucura la final, dupa ce realiza ca a reusit, acum simtea in timp ce citea acea bucurie.
Am scris cate un biletel in care am povestit, pe scurt, fragmente din povestea citita. Pentru a le pune in ordine, ele fiind destul de multe (8 biletele), le citeam si, pe rand, le adaugam in carte la imaginea corespunzatoare. Exercitiul acesta i-a placut foarte mult si citea chiar mai repede (din dorinta de a rasfoi cartea, banuiesc). Dupa ce toate biletelele erau in carte, la locul lor, le-am scos pe rand si le-am citit din nou. A rezultat o povestire a textului pe care, dupa ce a citit-o ea, m-a rugat sa i-o citesc eu inca o data. Cat de mult ii plac povestile!
Ariciul care inteapa
Am vrut, initial, ca pe baza acestei lecturi sa-i trezesc interesul pentru notiuni despre circuitul apei in natura. Am studiat imagini, chiar si un filmulet minunat pe youtube, insa gandul ei era la ariciul nostru. Si s-a trezit brusc la viata abia cand i-am aratat un filmulet cu arici "de apartament". Erau asa de haiosi! Asa ca am lasat circuitul apei in natura pe alta data si ne-am pus pe facut arici...tridimensionali, ca doar trebuie sa intepe, nu?
Am lucrat in echipa: eu i-am decupat, ea a colorat si a lipit astfel incat toate elementele de pe pagina sa para ca "zboara" mi-a zis ea..."Da, mami, cu umbrela poti sa si zbori!"...si iata cum un copil a continuat sa gaseasca si alte intrebuintari acestei banale umbrele. Cu siguranta aceste povesti ofera o nota de optimism, de mister, chiar si obiectelor folosite numai in zile mohorate de noi, adultii.
Si da, ariciul nostru are o culoare deschisa pentru ca Dia si-a dorit aceasta culoare, probabil ca sa-l faca sa semene cu Micul Arici imbracat cu pelerina lui cea noua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu