luni, 24 februarie 2014

Numere 10-19 (1)

Materiale Montessori (2)

De multe ori cand vorbesc despre scrierea unui numar, copiii ii enumera cifrele. Invata mai repede sa recunoasca numerele, dar mai greu inteleg ce sau cat reprezinta ele. Si cu Dia a fost la fel. N-am avut timp sa introduc aceste numere mai devreme si deja imi spunea ca 13 este format din 1 si din 3. Nu o puteam contrazice atata timp cat nu avea pregatit materialul care sa o ajute sa inteleaga singura compunerea acestor numere. Azi a atins, a lucrat cu tablite si a invatat cu placere ca numarul 13 este format din 10 si 3.
In sistemul Montessori invatarea acestor numere este atat de logica! Copilul porneste de la numarul 10 pe care il cunoaste deja, adaugand, pe rand, numerele de la 1 la 9 pe care iarasi le cunoaste. Astfel, el invata nu numai reprezentarea grafica a unui numar, ci si modul in care se formeaza acel numar.
Prima oara i-am aratat eu cum se aranjeaza tablitele, apoi am lasat-o si pe ea si am constatat ca era mai mult decat pregatita pentru aceasta activitate. A trecut foarte usor de la 1 si 1 la 10 si 1 pentru compunerea numarului 11 si la fel si la celelalte, iar in activitatile care au urmat a demonstrat ca a si inteles conceptul.
Este important ca in timpul activitatii copilul sa verbalizeze ceea ce face.
1. Am aranjat tablitele cu 10, pe verticala
2. Am adaugat tablitele cu numere de la 1 la 9 in dreptul tablitelor cu 10 (Verbalizand "10 si 1" "10 si 2"...)
3. Am luat tablita unitate si am suprapus-o peste cifra 0 a lui 10 (Verbalizand "Din 10 si 1 obtin 11" "Din 10 si 2 obtin 12"...)


Un exercitiu interesant a fost sa-i dau cartonase cu numere cuprinse intre 10 si 20 si sa o intreb din ce numere sunt compuse. A luptat putin cu ea insasi, pentru ca avea tendinta la primul numar (18) sa citeasca cifrele numarului, insa imediat s-a corectat lucrand cu tablitele care i-au placut foarte mult.
 
 Am lucrat un exercitiu si in lipsa tablitelor. A cautat si a stampilat numerele de la 10 la 20, descompunandu-le in 10 si... (o unitate). La 20, lucrurile s-au complicat, dar i-am aratat rigletele pe care le-am folosit de multe ori si a inteles imediat ca sunt 2 zeci.



4 ani si 4 luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu