Toamna...

Pana acum ne-am bucurat de o toamna frumoasa care ne-a chemat de multe ori in parc pentru a strange castane, preferatele ei, dar mai ales fel si fel de frunze uscate de toate marimile, culorile si formele. Pentru ca parcul e mare si Dia mica, am avut nevoie de indicatii pentru a descoperi exact locul in care gasim castane. Decat o harta, am gandit ca mai de folos ar fi niste imagini mici, pe masura manutelor ei... 

... imagini reprezentand pe o parte frunza si fructul, iar pe celalta imaginea pomului cautat...

Pregatite cu aceste imagini, am plecat sa cercetam parcul si sa rugam castanii sa ne ofere castane, stejarii sa ne daruiasca ghinde, iar coniferele sa ne dea cateva conuri pentru casuta noastra.

Vremea a tinut cu noi o luna intreaga, astfel ca am revenit in parc pentru a ne mari colectia de castane, conuri si ghinde... si de furnicute, viermisori si gandacei neobservati de Dia la timp, care-si gasisera casuta in fructele cazute de ceva timp pe jos. 

Am citit "Stejarul pitic, cel mai bun tatic", minunata poveste a unui stejarel care, devenit tata peste noapte, tatal unui pui de veverita, invata sa ingrijeasca, sa iubeasca, sa duca dorul...

 

Bucurandu-ne de ultima incercare a soarelui de a mai ramane o zi cu noi, am scos carticica in parc, langa stejarul "nostru". Am intins o paturica, am pus cartea pe patura si, ca la un semn, patura s-a umplut de copii mari si mici... unii venisera cu noi, altii, curiosi, au venit si ei de prin imprejurimi... si le-am citit povestea. Cei micuti nu aveau multa rabdare... asa ca mi-am pus in scena si abilitatile de povestitor. Isi doreau sa alerge, sa exploreze natura... intr-o zi asa de frumoasa! Au strans apoi frunze de stejar si ghinde, castane si frunze de castan si au gasit chiar si conuri. Ce frumos ar fi daca am avea mai multe locuri cu pomi si verdeata in orasul nostru!

Au venit si zilele friguroase de toamna... Am incercat sa ni-l amintim pe Stejarel si sa-i dam o forma.

5 ani