marți, 15 aprilie 2014

Lacul lebedelor

In urma cu vreo doua luni, Dia a gasit o carte minunata in librarie pe care si-a dorit-o foarte mult. Se indragostise de acordurile melodioase care insotesc povestea scrisa in limba engleza. Nefiind deloc usoara, nu a avut rabdarea de a o asculta pana la capat, desi intelegea binisor ceea ce se intampla. A redescoperit carticica acum cateva zile si nu a mai lasat-o din mana pana cand nu i-am citit-o de cateva ori. Se intampla rar ca Dia sa fie atrasa de povesti cu animale, dar a fost fermecata de frumusetea fetelor si de gratia lebedelor in care se transformau ziua.




In timp ce-i citeam povestea, ea apasa butoanele din dreapta cartii pentru a asculta fragmente din baletul "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski. In felul acesta am facut cunostinta si cu acest mare compozitor rus.

Am jucat si un joc muzical: una dintre noi tinea ochii inchisi si trebuia sa identifice actiunea corespunzatoare fragmentului muzical audiat (butoanele din dreapta cartii).


Am ales sa vada baletul in felul acesta, pe monitor desi , cred, ar fi fost mult mai spectaculos sa-l vada in realitate. In urma experientei de acum aproape 2 ani, la teatrul Ovidius, cand nu am fost primita cu Dia pe motiv ca este prea mica, am inceput sa evit aceste locuri unde sunt primiti si respectati doar cei care vin imbracati elegant si care le insufla celor de la intrare incredere. Imi pare rau ca nu exista nicaieri in orasul acesta un loc unde copiii sa poata vedea spectacole fiind lasati sa vorbeasca, sa puna intrebari in timpul reprezentatiei, pentru a-si satisface curiozitatea de moment. Nu ma mir, dar ma intristeaza sa vad ca salile de spectacole sunt din ce in ce mai pustii, iar salariile celor care depun un efort imens pe scena sunt din ce in ce mai mici. Ma revolta mai ales faptul ca intrarea in salile de spectacol este interzisa copiilor mici. Nu am incercat sa descos firul in patru, nici sa aflu despre legalitatea acestei decizii, insa ma sperie ca cei care iau aceste decizii nu pot intelege ca adultul nu poate indragi ceea ce n-a iubit in copilarie, nu in vremurile noastre cand copiii sunt bombardati cu atatea gadgeturi. 


I-am dat cateva fise pe care le-am pregatit pentru aceasta activitate, insa ea si-a ales doar doua dintre ele, care i-au placut tare mult. A obtinut doua lebede -una unind bulinutele numerelor de la 1 la 42, celalta conturandu-si manutele si transformandu-le in aripi- carora le-a pus numele Odette si Odile, cu mentiunea ca Odile a ei nu este fiica vrajitorului von Rothbart, ci sora lui Odette, deci o lebada la fel de gratioasa si buna la suflet.




Desenul "Swan lake"


Am plecat, apoi, in cautarea celor mai gratioase pasari si am descoperit chiar lacul lebedelor in microrezervatia de la Delfinariu, un loc minunat, accesibil tuturor, singurul loc pe care l-as mai putea recomanda familiilor cu copii din orasul nostru.



I-a placut asa de mult aceasta carte, incat mi-am propus sa fac un efort si sa procur si altele de la aceasta editura, Usborne.

4 ani si 6 luni

joi, 10 aprilie 2014

Par si impar

Pentru a profita de aceasta perioada in care numerele ocupa un prim-plan in viata noastra, m-am gandit sa vorbim despre numere pare si impare, sa observam ordinea lor si modul in care se succed acestea.
Am pornit de la ceea ce stiam: numerele pana la 10. Am ordonat bulinele sub fiecare numar, doua cate doua, astfel incat sa se observe daca ultima bulina ramane singura sau nu. Pentru ca ii plac mult prietenii, in sensul ca intreaba toti copiii daca vor sa fie prietenii ei si prefera bluzitele pe care sunt desenati cate doi copii prieteni, i-am spus ca vom aranja si noi bulinele doua cate doua, astfel incat fiecare bulina sa aiba o prietena. 

A lucrat cu mult entuziasm, adaugand fiecarui numar buline. Pentru ca numerele impare sa fie evidente, asezam mereu ultima bulina singura, la mijloc. Dupa ce a terminat de aranjat bulinele, am rugat-o sa ridice  numerele sub care toate bulinele sunt doua cate doua. Le-a vazut mai rapid decat credeam si le-a citit imediat. I-am spus ca acelea se numesc pare, iar cele sub care a ramas o bulina singura se numesc impare. Atat de rapid a retinut toate informatiile, incat m-am intrebat daca nu cumva era pregatita pentru aceasta lectie de mai demult sau, poate, aceasta perioada sensibila pentru numere, in care se afla acum si am mai scris si aici, o ajuta mult in intelegerea asa rapida a acestor concepte.

Pentru a vizualiza mai bine cantitatea numerelor pare si ideea de "doua cate doua" am aliniat siraguri de cate doua margelute si cartonase indicatoare, numarand de fiecare data cate una, dar si din 2 in 2.
Am luat apoi o margeluta si am adaugat-o dupa fiecare sir de doua bile observand ce se intampla. Numarul devenea impar si era chiar vecinul mai mare al numarului par. I-am explicat deci, pentru prima oara, ca din adunarea unui numar par cu unul impar am obtinut un numar impar din moment ce ultima bila nu are cu cine sa devina prietena.




Un exercitiu similar care a incantat-o, de data aceasta cu agrafe, i-a retinut atentia pentru vreo 10 minute. De fapt, aproape niciun exercitiu pe care-l facem nu dureaza mai mult de 15 minute. Dureaza mult mai mult sa pregatim materialele,  dar lucrul propriu-zis este destul de simplu si rapid. Cred ca este unul dintre motivele pentru care iubeste activitatile noastre si, de multe ori, revine din proprie initiativa asupra materialelor folosite.

Am pregatit de data aceasta un cosulet cu agrafe in 4 culori si niste numere, pe care ea le-a identificat ca fiind pare. A asezat numerele in ordine crescatoare, apoi a adaugat agrafele care trebuiau grupate doua cate doua, un exercitiu minunat pentru dezvoltarea miscarilor fine. Ea alegea o culoare si aranja agrafele de culoarea respectiva, numarandu-le din 2 in 2 pentru a afla cate sunt.




Cand am vazut-o incercand sa lege sireturile pantofilor de la usa, m-am gandit la o activitate usor de pregatit si distractiva pe deasupra, tinand cont ca la varsta aceasta, copiii adora sa coasa, sa impleteasca, sa se joace cu ate si snururi. Asa ca m-am gandit la un sir al numerelor pare si impare pana la 10, diferentiate prin culori. Am facut modelul din mintea mea pe calculator, apoi l-am laminat. In final, am capsat pentru a obtine niste spatii destul de mari pentru sireturile pregatite. Astfel, in jocul nostru am avut un siret albastru pentru numere pare si unul rosu pentru cele impare.



Daca tot e asa de incantata de pixurile sale cu sclipici, ne-am gandit sa le si folosim. A incercuit numerele pare cu albastru si pe cele impare cu rosu.















A fost tare incantata de aceste numere pare, tocmai de aceea ne-am concentrat mai mult asupra lor decat asupra celor impare. I-a placut si faptul ca toate bulinutele din aceste numere aveau prieteni, dar si faptul ca a invatat sa numere din 2 in 2 si i se parea amuzant ca reuseste sa numere asa de repede.

4 ani si 6 luni

duminică, 6 aprilie 2014

De la primele litere la textul citit

Azi, de dimineata, Dia si-a luat din proprie initiativa cartea "Sa dezlegam tainele abecedarului" si a inceput sa citeasca un text, la intamplare. Cartea o am de pe vremea cand eram invatatoare si o foloseam cu cei mici. I-am lasat-o la indemana pentru ca este cam de nivelul ei. Nu prea a rasfoit-o des, pana azi. A descoperit ca la inceputul cartii sunt texte mai usoare si ii place ca reuseste sa le citeasca repede. Nu m-am gandit sa o filmez atunci.


Iubeste asa de mult cartile! Cea mai mare parte din zi si-o petrece rasfoind carti si jucandu-se cu papusi. Sunt zile in care se uita mai mult pe carti decat se joaca cu papusi. Cand intram intr-o librarie, se duce direct la raftul de carti, nu la cel cu jucarii.


Am observat aceasta pasiune a ei de cand era mica si m-am gandit de multe ori ca, poate, se datoreaza si faptului ca, atunci cand eram insarcinata cu ea, aveam clasa intai si in fiecare zi, din burtica, auzea sunete spuse tare, raspicat, silabe, cuvinte cantate.


Ii placeau mult vocalele, poezioarele, cuvintele. Primele litere le-a recunoscut la 2 ani, in conditiile in care, din pacate, la acea varsta a ei, nu aveam inca alfabetul mobil. De fapt, acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca-i trebuie mai mult decat niste foi scrise si am inceput sa caut informatii despre materiale potrivite varstei ei.



Din pacate, a urmat o perioada foarte aglomerata pentru noi si nu am avut timp sa ma ocup prea mult de ce-mi placea. La 3 ani si 3 luni, cand eu eram foarte aglomerata si nici nu-mi trecea prin cap ca ar putea lega litere in silabe, a citit primul cuvant. Eram la masa si avea o canita pe care scria "primii pasi". Zicea intr-una "...ïmiii, ...imiii" apoi a strigat deodata: "Mami, mami..." Ea nu vorbea decat foarte putin la varsta aceea. Cand isi dorea ceva ma striga si gesticula ca sa inteleg. Surpriza a fost enorma cand mi-am dat seama ca era cu ochii pe canita si citea sfarsitul cuvantului "primii" si imi cerea ajutorul pentru ca nu putea lega consoanele pr din cuvant. Nu stiu daca citea de la stanga la dreapta sau invers... insa faptul ca a legat VCV fara niciun exercitiu pregatitor m-a convins ca cei mici se dezvolta asa de frumos fara interventia adultului! Gradinita si scoala sunt mult supraestimate din punctul meu de vedere. Intr-un mediu placut, cu materiale potrivite, cu sustinerea celor dragi, copiii se dezvolta mult mai bine decat intr-un mediu cu o programa impusa. Am inceput sa caut informatii si mi-am regasit ideile in pedagogia Montessori. Asa a luat nastere atelierul casei, locul in care sunt create materialele Montessori. 

Cand am vazut pentru prima oara alfabetul mobil, eram asa de entuziasmata si necunoscatoare, incat imi imaginam ca eu voi face unul in care literele vor avea toate culorile posibile. Bineinteles ca, intre timp, am mai citit si am inteles de ce singura diferenta care se face trebuie sa fie intre vocale si consoane. A observat foarte repede cum poate citi usor orice contine o litera albastra si una rosie sau una rosie intre doua albastre. Nu putea citi daca unea doar doua litere albastre. Si asa, jucandu-se cu literele, alaturandu-le, a citit primele cuvinte scrise de ea. Da, asa cum mereu m-a surprins metoda Montessori, nici de data aceasta lucrurile n-au stat altfel: copilul este pregatit sa scrie inainte de a citi... nu cu manuta lui, ci cu literele in relief!


 Dintr-un album de poze am creat impreuna cu Dia un fel de alfabetar minunat in care ea venea cu diferite animale de plastic (singura perioada in care a fost si ea atrasa de animale) si cauta imaginile lor in album. Alteori, deschidea albumul si aducea obiecte de prin casa care se gaseau la pagina respectiva. A fost prima "carticica" pe care o rasfoia zilnic, de care s-a indragostit, pe care n-o mai lasa deoparte. Nu stiam pe atunci ca iubirea ei pentru carti se va pastra si va fi asa de mare, incat va putea renunta la jucarii pentru ele.


Cea mai mare problema de-a lungul timpului legata de citit a fost  faptul ca la noi, in magazine, nu se gasesc carti pentru copii mici incepatori. Toate cartile pentru incepatori sunt adresate copiilor mai mari, au litere de dimensiuni mici, scris prea mult pe o pagina si contin mult prea multe culori, informatii care, in loc sa linisteasca si sa creeze un mediu potrivit pentru invatarea cititului, nu fac decat sa oboseasca si sa distraga atentia de la cuvinte. Asa a luat nastere seria noastra de carti, "editura Cartea Dianei". Din carton colorat, coli autocolante pe care am tiparit imaginile potrivite la imprimanta si cateva capse am creat cele mai potrivite carti pentru noi: litere de tipar mici, dar scris mare, imagini sugestive.



De-a lungul timpului, i-am dat si multe alte materiale care i-au placut mult si care au ajutat-o sa-si dezvolte interesul pentru lectura. Au fost si perioade in care s-a apropiat de carti doar pentru a le privi pozele, perioade in care am gresit si am incercat sa fortez lucrurile (defect profesional), perioade in care am dat inapoi dandu-mi seama ca trebuie sa-i las mai mult spatiu de decizie. Au fost multe perioade in care am crescut odata cu ea si am fost receptiva la tot ce vedeam la ea si la tot ce citeam. Am simtit cum, desi cu timp mai mult si activitati mai numeroase, am reusit sa-i ofer din ce in ce mai multa independenta si increderea ca stie ce trebuie sa invete la un moment sau altul. Doar in felul acesta am reusit sa recunosc perioadele sensibile, atat de importante, despre care am citit prima oara in cartile Mariei Montessori.


Cautand acum, am realizat ca nu am niciun filmulet de cand citea silabe sau cuvinte simple. Dupa ce anii acestia minunati vor trece, ea va uita cum a inceput sa invete sa citeasca. Aceste filmulete vor fi asa de valoroase atunci!


4 ani si 6 luni