sâmbătă, 8 august 2015

Dacii si romanii

La sfarsitul lunii iunie, pe plaja din Corbu, a avut loc o reprezentatie oferita de echipa Danais in cadrul Festivalului Antic "Dacia-Casa Noastra". Dia a fost impresionata de costume, de atmosfera creata, de femeile "dace" care au dansat, de atelierele simple dar pe placul ei si mai ales de luptele la care nu se astepta. A avut nevoie de mai multe ori sa-i repet ca sunt doar niste actori, ca nu se lupta cu adevarat, ca nu se ranesc. Dupa prima lupta, cand a vazut "gladiatorii" zambind la sfarsit, s-a relaxat.






Dupa ce am ajuns acasa si si-a confectionat cateva aparatori de maini pentru a se juca de-a razboiul, mi-a amintit ca-i promisesem ca-i mai citesc niste povesti despre daci si romani. A luat cartea "Povestiri istorice" si a inceput sa si-o citeasca singura pana am terminat eu cu aranjatul lucrurilor. I-au placut aceste povesti cel mai mult dintre toate pentru ca sunt adresate unor copii. S-a identificat cu Oana care, a remarcat, punea aceleasi intrebari pe care le-ar fi pus si ea. La momentul respectiv nu a vrut sa-i citesc din enciclopedii, ci cauta povesti, asa ca povestirile istorice din aceasta carte au picat la tanc.


La muzeul de istorie am tot fost inca din primavara cand prea multe nu stia despre aceasta tema. De data aceasta insa, dupa ce acasa am vorbit despre stramosii nostri, despre viata lor si razboaiele daco-romane, dupa ce am citit diverse informatii,  obiectele din muzeu au inceput sa aiba o poveste, motiv pentru care, in luna iulie, de cate ori eram in zona, Dia dorea sa intram si in muzeu. Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta mi s-a parut asa de bine organizat, fiecare incapere reprezentand o perioada, cu harti potrivite, mari, clare, cu obiecte specifice fiecarei perioade.



Ii cumparasem la inceputul anului mai multe carti despre civilizatiile antice si am gasit prilejul sa-i prezint "Gladiatorii" care contine: o carte, cateva cartonase si jetoane pentru un joc si mai ales Colosseumul roman in 3D.


Cartea nu i-a placut foarte mult (desi mie mi s-a parut captivanta), motiv pentru care n-am terminat-o, dar Colosseumul 3D a fost intors pe toate partile. Pentru ca imi punea foarte multe intrebari legate de el, am cautat un documentar potrivit si l-a urmarit tinand in mana Colosseumul in miniatura primit de la titiu care i l-a adus chiar din Roma. Sigur ca acum viseaza si ea sa ajunga la Roma!


Am scos o carticica cu abtibilduri "Fashion Long Ago", primita in dar de mai mult timp de la Adina (Citeste cu mine), in care Dia a gasit pagina corespunzatoare Romei antice si a imbracat personajele. Ii plac mult astfel de carticele. Avem o colectie intreaga!


Pentru ca in vara aceasta ne-am propus sa vizitam multe obiective turistice din Dobrogea, am imbinat putin geografia cu istoria si am fost la Adamclisi pentru a vedea monumentul Tropaeum Traiani si ruinele cetatii vechi. Ne-a placut mult cum a fost reabilitata constructia si intreaga zona. Ajunsi acasa, Dia s-a uitat la DVD-ul primit la intrare.


Am studiat si ruinele vechilor cetati din orasul nostru. Treceam in fiecare zi pe langa ele, dar abia acum a inteles cu adevarat ce reprezinta.


In vizita la biblioteca judeteana a gasit si a imprumutat enciclopedia pentru copii "Romanii"  de care a fost tare incantata si a rasfoit-o pana seara. L-a chemat pe tati la culcare si m-a rugat sa le citesc. Am citit toata enciclopedia intr-o singura seara si, pentru ca a vazut-o asa de entuziasmata, tati i-a promis ca-n ziua urmatoare vor construi impreuna o catapulta.







De obicei postez temele pentru care Dia nu mai arata un interes deosebit, astfel incat sa am o evidenta a temelor mari abordate. In ultima vreme insa, situatia s-a schimbat. Incepe sa imbine cunostintele pe care le are, sa faca legaturi intre teme din ce in ce mai vaste, iar intrebarile sale nu mai tin de o tema anume, ci sunt din ce in ce mai cuprinzatoare ca si sfere de interes. Intr-o singura zi citim despre subiecte diverse si sarim de la o informatie la alta, nu se mai concentreaza toata ziua asupra unui singur subiect asa cum facea cand era mai mica. Impactul asupra blogului este ca postarile devin din ce in ce mai lungi si mai rare. Voi incerca sa gasesc o alta strategie, sa abordez in alt mod postarile.

5 ani si 10 luni