duminică, 28 septembrie 2014

Scufita Rosie

Prima intalnire cu Scufita Rosie a fost in urma cu doi ani. Pe vremea aceea eu imi doream sa-i citesc doar povesti care sa contina personaje pozitive care se ajuta, care transmit doar emotii placute. Insa, pentru serbarea de la gradinita, a primit rolul Scufitei Rosii. Acasa a venit deja informata: stia cine era Scufita Rosie, ce a facut lupul, ce a facut vanatorul... Nu mi-a placut pe moment, dar am fost nevoiti sa ne adaptam. Nu aveam de ales. Cu timpul, ne-am relaxat complet, cu toate ca daca as avea de ales, as prefera sa nu cunoasca inca povesti cu personaje si intamplari... cel putin bizare.

Dia este atat de fascinata de unele povesti, incat imi cere sa i le citesc in repetate randuri, pana le invata pe de rost. In joaca ei foloseste cuvinte si expresii deosebite auzite sau citite in carti. Deja, cand sunt ocupata si nu-i pot citi eu, ea isi citeste singura. Orice joc al ei incepe cu cititul cartii...poate doar o pagina, poate nici atat, alteori mai multe pagini... apoi vorbeste cu personajele imaginare din fata cartii, se indeparteaza de carte si jocul incepe.
video


Scufita Rosie este una dintre povestile ei preferate pentru simplul fapt ca ea acorda o importanta deosebita rochitelor, volanaselor, scufitelor. Este incantata de orice obiect vestimentar care nu poate fi purtat decat de domnisoare elegante ori de printese. In joaca ei de-a Scufita Rosie, ea, in rolul personajului principal, se intalneste cu lupul care ii admira, in primul rand, tinuta. Urmeaza discutii lungi legate de accesoriile asortate (coliere, bratari, inele etc.). Finalul nu e la fel de tulburator ca cel din poveste pentru ca lupul nu prea isi mai aminteste care era scopul initial si sfarseste prin a bea un laptic cu cacao (imaginar si acesta) din cescutele de jucarie. 

De ziua ei, am fost cu Dia si cu matusa ei, Iulia, sa-si aleaga un cadou dintr-un magazin de jucarii. A fost tare incantata de un set de marionete de pus pe degete, reprezentand personajele din Scufita Rosie. S-a jucat multe zile la rand cu ele. Multumim mult, Iulia!

Mi-am amintit ca aveam in casa o carticica de colorat cu Scufita Rosie si niste imagini pe care le-am folosit cu elevii mei. Mi-au fost de mare ajutor, nu numai pentru ca am pus in scena o povestire dupa imagini, dar mai ales pentru ca Dia a gandit un mod nou de a se juca... nu stiu ce joc i-ar fi produs o placere mai mare in acel moment. Amesteca imaginile, apoi le aranja in ordine cronologica. Mi-a spus ca vrea sa privim imaginile si ca trebuie sa inventam un cantecel pentru fiecare dintre ele. Jocul a fost extrem de interesant. A fost un fel de povestire cantata. Ultima varianta a jocului consta in producerea anumitor sunete sau zgomote in concordanta cu mesajul imaginii aratate. A fost ceva... incantator!



Ii place din cand in cand sa picteze, dar nu este o activitate preferata a ei. De data aceasta i-a placut setul creativ cu o casuta pusculita. I-am spus ca e casuta bunicii si ca o poate picta si decora dupa cum doreste.



Sigur ca, fiind fascinata de rochitele personajelor feminine din povesti, am incercat, de-a lungul timpului, sa-i gasesc astfel de rochite si ei, dar sa poata fi purtate si la joaca sau la gradinita, din material calitativ. Astfel ca, dupa fiecare lecturare a unei povesti, ma astept sa deschida dulapul si sa-si schimbe hainutele... sa-si caute bratarile potrivite... si pantofiorii potriviti. 

Cam asa a ales sa mearga la gradinita, tocmai cand toamna a inceput sa se faca simtita si la noi.

4 ani si 11 luni

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Reptile si amfibieni

Nu credeam ca va veni ziua in care Dia va fi atrasa de creaturi infricosatoare, ea, care pana acum doua saptamani se gandea doar la castele si printese. De la un timp insa, a inceput sa puna fel si fel de intrebari despre serpi si soparle, a intins prin toata casa funii si cordoane jucandu-se de-a serpii, spre disperarea lui tati care ar fi preferat orice alt joc.
Pentru ca nu eram pregatita cu astfel de materiale, am fost impreuna la librarie si am cuparat un atlas cu reptile care mi-a placut foarte mult.
Informatiile sunt prezentate pe intelesul copiilor, are imagini atragatoare, pagini lucioase. A retinut foarte multe informatii inca de la prima citire.
Atlasul continea si niste imagini micute pe care le-am decupat si le-am laminat ca sa nu se strice in timpul jocului nostru.



Odata cu atlasul am cumparat si o carte de activitati despre reptile si amfibieni, de unde Dia a aflat o multime de informatii si curiozitati din lumea animalelor, dar a lipit si abtibilduri impreuna cu prietenele ei.

Am fost sa vedem o expozitie de serpi veninosi, profitand de aceasta vreme frumoasa de toamna pentru a face si o plimbare prin parc cu masinuta.






Am descoperit o colectie minunata de carti cu DVD in patru limbi: romana, engleza, franceza si germana. Dia s-a indragostit de imagini din prima clipa. N-a avut rabdare sa le citeasca, ci dadea paginile rapid, incercand sa intuiasca intamplarile.




Povestea unui brotacel prezinta framantarile unui mormoloc care se teme de schimbarile prin care trece corpul sau, dorindu-si sa ramana mereu mic. Intalnirea cu un sarpe ii schimba parerea despre picioarele lungi care pana atunci pareau doar sa-l incurce, devenind mandru de propria persoana.











Am citit cartea alaturi de prietenele noastre, am vorbit despre scene preferate, despre personaje, despre schimbarile prin care a trecut Mormocel pentru a ajunge la maturitate, apoi am vizionat DVD-ul. A fost o zi minunata!




De-a lungul acestei teme am realizat si alte activitati: am vorbit despre diverse tipuri de serpi si reptile, am vizionat diverse filmulete, a modelat serpi din plastilina, am vorbit despre reptile si amfinieni, a lipit imagini pentru a realiza ciclul de viata al broastelor.


4 ani si 11 luni


vineri, 26 septembrie 2014

Mica sirena inoata

Am lipsit o perioada... nu am fost plecati, nu am fost mai ocupati decat de obicei (cel putin nu pana de curand)... A fost doar o perioada de tatonare... o perioada a incercarilor, a experimentelor... a regasirii...
Este curios cum gandurile noastre atrag altele asemenea si cum, mai ales cum copiii nostri, crescuti aproape, simt si prind si ei din zbor aceste ganduri si emotii... Am incercat sa inteleg cum copilul meu simte ce simt eu fara sa-i spun in cuvinte, cum face alegerile pe care le fac eu in aceleasi perioade in care eu le fac... cum atunci cand eu sunt entuziasmata gaseste si ea ceva care o incanta, cand eu sunt fericita ea reuseste sa faca un lucru uimitor pe care nu mai reusise sa-l faca in trecut, cum atunci cand eu sunt prea trista ea se imbolnaveste sau cum, atunci cand eu renunt la ceva important in detrimentul altora mai importante, gaseste momentul ca si ea sa renunte la ceva important din viata ei. 

De curand, m-am gasit la o rascruce de drumuri, fara a putea face vreun pas in vreo directie (ca atunci cand dormi si esti convins ca visezi, dar nu te poti trezi)... ei bine, eu nu dormeam (as fi vrut eu!). Imi doream sa aleg totul, sa pot merge pe toate drumurile deschise, iar singurul impediment era ca ziua nu are mai mult de 24 de ore, din care mai trebuie sa si dormim vreo 8. La fel a fost si Dia: isi dorea TOTUL -germana, engleza, teatru, dans, inot...TOTUL. Era inevitabil ca viata sa ma puna intr-o zi sa aleg intre atatea lucruri dragi. Cred ca n-am avut suficient curaj si am lasat timpul sa decida. Nu e mai usor, oricum... Dar nu despre alegerea mea vreau eu sa scriu... ci despre cealalta alegere, a copilului meu...
Dupa un an de inot, exact in perioada in care eu am inteles ca timpul a decis definitiv pentru mine, Dia i-a spus doamnei profesoare pe neasteptate: "Eu o sa mai vin la bazin doar sa va vad, dar nu mai vreau sa inot." Am tresarit si am plans. Nu m-a lovit alegerea ei (nu ma asteptam chiar atunci, ce-i drept), poate nici momentul in care a facut-o nu m-a luat prin surprindere, caci m-am obisnuit sa vad cum simte tot ce simt eu... dar ea a facut alegerea! Ea a avut curajul si puterea de a-si alege propriul drum, spre deosebire de mine. Ea nu a asteptat ca timpul sa treaca si a decis singura! A renuntat la ceva de care a simtit ca nu mai are nevoie, dar a pastrat in suflet OMUL! Cum ne trimite Dumnezeu raspunsuri prin copiii nostri!

Acum un an, chiar la inceputul lunii august, Dia incepea inotul. Am considerat ca e un moment mai mult decat potrivit: momentul in care Dia era fascinata de sirene si isi dorea sa inoate pe sub apa. Cautasem un loc unde sa fie primiti si copiii mici la inot (lucru destul de complicat la vremea aceea in orasul nostru port). Pe atunci nu avea inca  nici 4 ani, dar a intrat in apa foarte hotarata sa invete sa fie sirena (adica sa se scufunde). Era perioada in care imi cerea sa-i citesc "Mica sirena" de cateva ori pe zi. Era nerabdatoare sa inoate cu pestisorii si nu-i era frica deloc de apa. 

Am gasit un loc minunat, cald, primitor la bazinul din Cumpana al doamnei Rogoveanu Andreea. M-a atras inca de la inceput apa sarata a bazinului care, pentru Dia, era o necesitate din cauza sensibilatii sale la clorul din apa piscinelor. Hotarata, Dia a intrat in apa din prima zi, desi aceasta ii venea pana la gat. A urmat o perioada in care insista sa mearga la bazin dar, acolo, in apa, incepea sa planga. A luptat cu ea insasi cateva zile pana si-a facut curaj. Plansul ei nu exprima refuzul, ci teama. Stiam ca are nevoie sa planga pentru ca la varsta ei nu-si putea gestiona altfel emotiile. Era hotarata ca vrea sa inoate ca sirenele si continua sa-mi spuna ca vrea la inot. De la a 3-a sedinta nu a mai avut nicio teama. Dupa o saptamana (3 sedinte) a inceput sa faca scufundari (sa intre sub apa) din proprie initiativa, iar dupa 2 saptamani (6 sedinte), aflati in concediu, am filmat-o in piscina hotelului.

Iarna trecuta, la un concurs de inot la Palm Beach (dupa 3 luni de inot), au fost chemati si copilasii cei micuti pentru a fi introdusi in atmosfera specifica. Dia a fost mai mult decat incantata. La 4 ani si 2 luni era cea mai mica din bazin si adora atmosfera asa cum o percepea ea: copiii inoata impreuna, fetitele au plute, casca si ochelari roz (neaparat), doamna Andreea este aproape. Singurul ei scop era sa se simta bine alaturi de ceilalti copii si si l-a atins.



De-a lungul anului trecut a invatat diverse stiluri de inot, dar ea a ramas fidela placerii ei dintai: scufundarile. Dupa un timp, am simtit ca nu-i place in mod deosebit inotul, desi copiii din bazin (majoritatea lor) erau incantati si veneau cu drag. Intr-o zi mi-a spus ca vrea doar sa se scufunde si sa se joace cu doamna Andreea. A inteles ca asta nu se poate, dar nu era pregatita, inca, sa renunte. In continuare dorea sa mergem la bazin. Avea nevoie sa o intalneasca in continuare pe doamna Andreea, sa regaseasca atmosfera calda, incurajatoare de acolo, sa isi intalneasca vechii prieteni si sa cunoasca alti copii mici incepatori, tematori. Ii placea foarte mult sa empatizeze cu cei tematori, sa incerce sa-i linisteasca... de fapt, imi vorbea minute in sir in masina, la plecare, despre copiii mici care inca se tem de apa. Imi povestea despre fiecare in parte si despre ce le-a spus ea, ce le-a spus doamna profesoara, ca si cand eu n-as fi fost de fata. Isi dorea sa fie si ea instructor de inot. Isi facea planuri despre cum si unde va avea piscina ei.








In luna aprilie a inceput sa-mi puna intrebari despre concursurile de inot. Incepea sa le vada cu alti ochi decat le percepuse cu doar cateva luni in urma. Simteam ca este dezamagita. Nu-si dorea ca acestea sa fie... concursuri. Pentru prima oara ii era teama de esec. Incepuse sa concureze pentru orice cu oricine. De obicei, copiii fac asta: exprima prin ceea ce fac exact lucrurile de care le e teama. Ii era teama sa se afle pe un alt loc decat intai si, nestiind cum sa reactioneze, plangea sau se retragea. Am vrut sa o duc iar la concurs pentru ca ea sa aiba ocazia de a studia concurentii din perspectiva persoanei noi care devenise. Nu am mai avut ocazia din cauza starii de sanatate. Dupa ce s-a insanatosit, dupa mult timp, ne-am intors la bazin. A regasit-o pe doamna Andreea de care ii era tare dor, si-a revazut o parte din colegi, s-a entuziasmat simtind ca apa bazinului e incalzita, a facut imediat cateva scufundari...



video



Nu cred ca am simtit vreodata legatura dintre mine si copilul meu mai puternic pana acum. Imi amintesc momenele in care o alaptam... sugea si se uita fix in ochii mei. Uneori ma pierdeam in ganduri si ma trezea inertia ei... se oprea din supt, ma privea fix ca si cand incerca sa-mi ghiceasca starea, gandurile... nu zambea, nu era trista, ma privea doar fix, dar constienta... Acum inteleg ca stia totul despre mine. Si i-am vorbit, acum, despre mine si alegerile mele: de ce nu mai pot fi ce am fost, de ce nu ne putem intoarce in locurile in care mergea cu mine cand era mica... apoi am incercat sa ii alung teama ca nu mai e la fel de mica... mi-a spus ca vrea sa fie doar mica... teama de schimbare, de lucrurile care vin si pleaca din viata noastra... Totusi, cand s-a simtit pregatita, a cerut doar s-o mai viziteze pe doamna Andreea... din cand in cand...


Va multumim si va iubim, doamna profesoara!

4 ani si 11 luni