Daca as intentiona sa scriu despre drumul care trebuie parcurs pentru a deveni campion, probabil ca nu mi-ar ajunge spatiul destinat acestui blog. Si in orice caz, munca imensa depusa de campioni le rezerva dreptul de a fi singurii care sa vorbeasca despre acest lucru. Zilele si noptile nedormite, durerile de tot felul, saptamanile si chiar lunile petrecute departe de casa...poate cineva sa vorbeasca despre putere si curaj inainte de a trece prin toate aceste incercari?
Sambata trecuta am fost in Buzau pentru o reuniune de familie mai neobisnuita. Am petrecut toata ziua in Sala Sporturilor urmarind o infima parte din ceea ce am simtit a fi drumul unui campion. De la durere, munca, lupta, curaj, la prima treapta a podiumului. Este greu de imaginat o recompensa mai mare decat primirea unei medalii pentru recunoasterea meritelor. Si totusi, campioana noastra ne-a spus ca nimic nu se compara cu momentul in care, in fundal, canta si imnul tarii. Cati din lumea aceasta mare pot simti aceste momente unice? Mult prea putini! Poate doar aceia care sunt sustinuti de mici, care persevereaza, care depun efort si al caror talent se impleteste perfect cu energia stelei norocoase sub care s-au nascut. Si ar mai fi... curajul, forta, credinta... cine stie? Intrebati-i pe ei!
Nu despre drumul unui campion vreau eu sa vorbesc. Nici macar despre ce inseamna sa fii campion... pentru ca din punctul meu de vedere, am vazut multi campioni in seara aceea, acolo!...
Pe cei premiati cu medalii la Campionatul National al Romaniei
Pe cei veniti de departe pentru intalnirea cu cea care mereu va fi o campioana pentru ei
Pe cei care au adormit epuizati dupa o zi de emotii
Dar...despre familie as vrea sa vorbesc...pentru ca eu asta am vazut acolo: o familie care a ajuns intr-un oras strain ca sa o intalneasca si sa o sustina pe cea plecata sa-si implineasca visul. Nicio medalie din lumea aceasta nu poate inlocui iubirea celor dragi. Asa ca... am vazut o gramada de campioni...fara medalii la gat, bucurosi ca au petrecut cu cea draga lor, ca i-au fost alaturi intr-un moment asa de important, care s-au bucurat de bucuria ei cand a castigat si s-au intristat, simtind tristetea ei, cand a pierdut doar un joc... nimic mai mult. Cred ca singurul lucru care nu se pierde niciodata este, de fapt, rodul familiei. Nimic din ce sadesti in sufletul copilului nu se va pierde niciodata... incredere, curaj, optimism, bucurie si mai ales iubire. Astfel, copilul poarta in inima sa bobite de roua care reprezinta, de fapt, o parte din sufletul celor dragi care l-au format...increzator, curajos, optimist, fericit si iubitor.
Iti multumim, Iulia, ca ne-ai amintit aceste lucruri!
Felicitari pentru sufletul tau si felicitari pentru medalia de aur!
Dia-Papadia urmeaza ambitia Iuliei
RăspundețiȘtergereMi-as dori sa aprecieze si sa respecte ambitia Iuliei, dar sa-si urmeze ambitia proprie.
RăspundețiȘtergere